Livrare Gratuită peste 150 Lei

7 timp de citire

Înlocuitor Omnic Tocas: 4 Medicamente Alternative

Revizuit de Catalin Tantareanu

Expert în redactarea articolelor medicale, cu peste 20 de ani de experiență.

Denumirea de Omnic Tocas aparține unui medicament folosit în tratamentul hiperplaziei benigne de prostată, o afecțiune comună frecventă în rândul bărbaților trecuți de 50 de ani, ce constă în creșterea în dimensiuni a prostatei, care ajunge să comprime uretra, cauzând astfel dificultăți de urinare. Rolul acestui medicament este acela de a ameliora aceste dificultăți de urinare și a îmbunătăți astfel calitatea vieții pacienților.

În acest scop, Omnic Tocas conține o substanță activă numită clorhidrat de tamsulosin care acționează asupra unor receptori ce controlează contracțiile mușchilor netezi care fac parte  din structura prostatei.

Este vorba de receptorii alfa 1 care sunt blocați de acțiunea substanței active din Omnic Tocas si astfel nu mai primesc semnale care determină contracția mușchilor netezi din prostată. Scade în acest fel tensiunea din interiorul glandei și totodată presiunea pe care aceasta o exercită asupra uretrei, ceea ce ușurează eliminarea urinei și face să dispară disconfortul urinar asociat cu hiperplazia benignă de prostată.

În acest material vom vorbi însă despre cei mai buni înlocuitori pentru Omnic Tocas întrucât unii pacienți sunt nemulțumiși de eficiența acestuia, de posibilele reacții adverse sau de faptul că nu îl pot procura la liber, pentru că se eliberează doar cu rețetă.

Îți vom prezenta astfel două suplimente alimentare și două medicamente din aceeași clasă cu Omnic Tocas, recomandate în tratamentul hiperplaziei benigne de prostată.

1. ProstaMan

Spre deosebire de Omnic Tocas, care este un medicament bazat pe o substanță chimică creată în laborator , ProstaMan este un supliment alimentar care nu conține substanțe sintetice, astfel că poate fi o bună opțiune pentru cei care preferă produsele naturale.

Vorbim de un produs 100% natural care conține nu mai puțin de 11 substanțe de origine vegetală și minerale. Mai precis, vorbim de extract de palmier pitic, extract de rădăcină de urzică,  extract de semințe de dovleac și scoarță de Pygeum, licopen, apigenină, beta-sitosterol, vitamina B6, gluconat de zinc, seleniu si bor, ingrediente înglobate în capsule. 

Acestea se administrează câte două pe zi  – dimineața până la prânz și seara – iar datorită substanțelor naturale pe care le conțin relaxează prostata și ameliorează dificultățile de urinare. Mai mult de atât, ProstaMan are și efect afrodiziac, crescând libidoul și îmbunătățind totodată funcția sexuală.

2. UriControl

Rămânem la categoria suplimentelor alimentare și continuăm cu un alt produs din această gamă bazat și de ceastă dată pe ingrediente 100% naturale.

Suplimentul alimentar UriControl are in componență ingrediente precum germeni de soia, extract de semințe de dovleac, palmier pitic și scoarță de Pygeum, la care se mai adaugă două substanțe importante, respectiv bor și licopen. Scopul acestui supliment este și de această dată ameliorarea disconfortului urinar datorat comprimării uretrei de către prostata mărită.

Este disponibil tot sub formă de capsule și se administrează de două ori pe zi, luând o capsulă dimineața și una seara. Astfel se reduce nevoia frecventă de a urina și se îmbunătățește controlul vezicii, ceea ce ajută la prevenirea pierderilor involuntare de urină.

3. Urorec

Revenim la medicamente, cu un alt produs din aceeași clasă a blocantelor receptorilor alfa 1 care acționează în mod similar cu Omnic Tocas și are același efect asupra mușchilor netezi ai prostatei.

Diferența dintre cele două produse e dată de substanța activă care în cazul Urorec este silodosinul, care acționează selectiv doar asupra receptorilor care controlează mușchii prostatei.

Este disponibil în două variante, prima sub formă de capsule cu 4 mg de substanță activă iar cea de-a doua sub formă de capsule cu 8 mg de sildosin.

De obicei, doza recomandată Urorec este de 8 mg pe zi însă pacienților cu forme mai ușoare ale bolii le poate fi recomandată și doza de 4 mg. În ceea ce privește modul de administrare, se ia câte o capsulă pe zi, niciodată pe stomacul gol și de preferat la aceeași ora.

Capsulele se înghit cu puțină, fără a fi sparte în dinți sau desfăcute în prealabil.

4. Fokusin

Este un alt medicament din grupa blocantelor receptorilor alfa 1 și conține aceeași substanță activă ca și Omnic Tocas, însă între cele două produse există o diferență importantă.

Astfel, Fokusin conține substanță activă cu eliberare modificată, ceea ce înseamnă că se eliberează treptat într-un mod controlat de organism, fapt ce îi conferă un efect prelungit și permite menținerea unui nivel constat al substanței active în sânge.

De cealaltă parte, Omnic Tocas conține substanță activă cu eliberare prelungită care are de asemenea un efect mai îndelungat dar nu poate fi controlată de organism.

Fokusin e disponibil sub formă de capsule cu 0,4 mg de substanță activă și se administrează dimineața după micul dejun, doza recomandată fiind de o capsulă pe zi.

De ce caută bărbații alternative la Omnic Tocas ?

După cum spuneam, nu toată lumea poate fi mulțumită de un medicament și de aceea este firesc să caute alternative atunci când un produs nu se ridică la înălțimea așteptărilor. În ceea ce privește motivele invocate, noi am identificat trei categorii pe care ți le prezentăm în continuare.

  • Reacții adverse – medicamentele din această grupă scad tensiunea arterială, ceea ce cauzează deseori amețeală mai ales la schimbările bruște de poziție. Mai rar por apărea tulburări de ejaculare precum ejacularea retrogradă sau lipsa ejaculării, care nu sunt periculoase însă afectează viața sexuală. Alte reacții adverse rare sunt  durerile de cap, palpitațiile, tulburările digestive precum diareea sau vărsăturile, urticaria și alte erupții cutanate. În cazuri extrem de rare administrarea medicamentului poate induce stări de leșin sau priapism.
  • Ineficiență – există cazuri în care administrarea de Omnic Tocas nu a avut efectul dorit,  iar dificultățile de urinare au continuat și zile bune după începerea tratamentului. Astfel de situații sunt posibile cu orice medicament și se explică prin faptul că fiecare organism reacționează în mod diferit la substanțele active. Aceasta nu înseamnă că medicamentul nu este eficient, ci pur și simplu că organismul nu răspunde la acțiunea substanței active, iar o astfel de reacție este greu de anticipat înainte de începerea tratamentului.
  • Necesitatea prescripției medicale – fiind vorba de o substanță activă puternică, Omnic Tocas se eliberează doar din farmacii și doar pe bază de rețetă de la medic iar acesta este un alt motiv pentru care unii pacienți caută alternative pe care le pot procura la liber. De obicei, aceste alternative sunt reprezentate de suplimentele alimentare de care am vorbit mai devreme, care se pot comanda fără a fi nevoie de prescripție medicală însă recomandarea noastră este să nu fie administrate înainte de a cere sfatul unui medic în acest sens.

Dacă suferi de hiperplazie benignă de prostată iar tratamentul cu Omnic Tocas nu te-a ajutat foarte mult în ameliorarea simptomelor, nu ezita să te adresezi medicului care ți-a prescris medicamentul, pentru a găsi o alternativă mai bună.

De asemenea, dacă ești în căutarea unui tratament bazat pe remedii naturale poți să apelezi la suplimentele alimentare pentru tratarea afecțiunilor prostatei dar și de această dată e bine să te adresezi mai întâi unui medic.

Nenciu Valentin

Scris de

Nenciu Valentin