4 Tipuri De Antibiotice Folosite în Tratamentul Prostatitei

Antibioticele reprezintă una din cele mai cunoscute clase de medicamente iar popularitatea pe care și-au câștigat-o de la momentul la care au fost descoperite și au revoluționat medicina a făcut fie percepute de mulți în mod eronat ca un remediu universal.

În realitate, antibioticele sunt medicamente destinate strict tratamentului infecțiilor bacteriene, fiind total ineficiente și putând să aibă chiar efecte negative dacă sunt folosite împotriva unor infecții de altă natură.

În ceea ce privește prostatita, aceasta este o afecțiune caracterizată de inflamarea prostatei – o glandă sexuală masculină situată sub vezica urinară, în jurul părții superioare a uretrei. Această inflamare poate fi cauzată și de o infecție bacteriană care la rândul său poate fi acută sau cronică, acestea fiind singurele tipuri de prostatită în care este recomandat tratamentul cu antibiotice.

Cele mai multe cazuri de prostatită nu au la bază o infecție bacteriană iar metodele de tratament în astfel de cazuri exclud administrarea de antibiotice, care nu ar avea niciun efect asupra cauzei ce a generat inflamarea prostatei.

Prin urmare, pentru a prescrie un tratament cu antibiotice în caz de prostatită sunt necesare niște teste prealabile pentru a stabili dacă este vorba de o formă bacteriană și a identifica agentul patogen in funcție de care se alege antibioticul adecvat.

Investigațiile preliminare presupun în general un sumar de urină prin intermediul căruia se identifică agentul patogen și efectuarea unui test de sensibilitate la antibioticul necesar în tratament întrucât unii pacienți pot fi alergici la anumite tipuri de medicamente din această clasă.

Cele mai des utilizate antibiotice în tratamentul prostatitei bacteriene sunt:

• Amoxicilina
• Doxicilina
• Fluorochinolonele (ciprofloxacina și levofloxacina)
• Fosfomicina

1. Amoxicilina

Amoxicilina este un antibiotic din clasa penicilinelor, folosită frecvent în tratamentul infecțiilor bacteriene întrucât are un spectru larg de acțiune, fiind eficientă împotriva unei game variate de bacterii. Printre acestea se numără și cele care se dezvoltă în tractul urinar și pot cauza infecții la nivelul prostatei, care declanșează prostatita bacteriană.

Amoxicilina are o acțiune bactericidă, ceea ce înseamnă că distruge efectiv bacteriile care stau la baza infecției. Mai exact, amoxicilina blochează procesul prin care bacteriile își formează peretele celular pentru a se dezvolta și înmulți, ceea ce duce în final la moartea microorganismelor patogene.  

Se folosește cel mai adesea în combinație cu acid clavulanic care inhibă enzimele beta-lactamaze pe care bacteriile patogene le secretă pentru a se apăra împotriva amoxicilinei. Astfel, combinația dintre amoxicilină și acid clavulanic crește eficiența tratamentului și grăbește vindecarea.

Un astfel de tratament se folosește preponderent împotriva formelor ușoare și moderate de prostatită bacteriană acută și constă de obicei în administrarea pe cale orală a 500 de mg de amoxicilină în combinație cu 125 de mg de acid clavulanic, de două pe zi, timp de două săptămâni.

Amoxicilina se folosește mai rar în tratarea formelor cronice ale prostatitei bacteriene, pentru că nu penetrează profund țesutul prostatic iar bacteriile din interiorul prostatei nu sunt afectate de acest tratament. Se poate folosi însă ca opțiune secundară când alte tratamente au eșuat sau în combinație cu alte antibiotice, de această dată durata tratamentului fiind cuprinsă între 3 și 6 săptămâni.

2. Doxiciclina

De această dată vorbim de un antibiotic din clasa tetraciclinelor, cunoscut in special datorită capacității sale de a penetra profund țesuturile, inclusiv pe cel prostatic, cea ce face din doxicilină o substanță folosită frecvent în tratarea formelor cronice sau recurente de prostatită bacteriană.

De asemenea, doxicilina combinată cu alte antibiotice este eficientă și împotriva bacteriilor multidrog rezistente.

Un studiu numit „Escherichia coli chronic prostatitis successfully treated with a combination of fosfomycin and doxycycline” efectuat asupra unui pacient de 53 de ani cu prostatită cronică bacteriană cauzată de bacteria  Escherichia coli a relevat faptul că deși agentul patogen era rezistent doxicilină, administrarea acesteia în combinație cu fosfomicină s-a dovedit eficientă în combaterea infecției.

Doxicilina este un antibiotic bacteriostatic, ceea ce înseamnă că nu distruge efectiv bacteriile, așa cum face amoxicilina, ci acționează asupra mecanismelor prin care acestea se dezvoltă și se înmulțesc. Bacteriile devin astfel vulnerabile și sunt eliminate mai ușor de celulele imunitare produse de organism.

Durata standard a unui tratament cu doxicilină este cuprinsă între 10 și 14 zile, însă uneori se poate prelungi până la 4 săptămâni sau chiar mai mult, în funcție de recomandările medicului.

3. Fluorochinolonele

Sunt o clasă de antibiotice sintetice, de generație mai nouă, create pentru a suplini alte substanțe similare împotriva cărora bacteriile au dezvoltat rezistență, tratamentele pierzându-și astfel din eficacitate.

Ghidurile Asociației Europene de Urologie le recomandă ca primă opțiune terapeutică în tratamentul prostatitei bacteriene cronice și al formelor cauzate de bacterii multidrog rezistente. 

Alte considerente pentru care această clasă de antibiotice constituie principala opțiune terapeutică in tratamentul prostatitei bacteriene cronice o constituie capacitatea ridicată de a penetra țesutul prostatic, absorbția rapidă în urma administrării pe cale orală și statisticile care indică un număr foarte redus de cazuri în care acest tratament nu a dat rezultatele dorite.

Au efect bacteriostatic, inhibând mecanismele de replicare a ADN-ului bacterian, blocând astfel dezvoltarea și înmulțirea agenților patogeni.

Există două tipuri de fluorochinolone utilizate în mod frecvent în tratamentul prostatitei bacteriene cronice, pe care le prezentăm în continuare.

Ciprofloxacina

Ciprofloxacina este un antibiotic cu spectru larg, având o eficiență ridicată inclusiv împotriva bacteriilor rezistente la alte clase de antibiotice. Se administrează pe cale orală sau intravenos, având o capacitate crescută de penetrare a țesutului prostatic.

Un studiu clinic „Ciprofloxacin in the treatment of chronic bacterial prostatitis” au arătat că ciprofloxacina este extrem de eficientă în tratamentul prostatitei bacteriene, având rate de succes cuprinse între 82% și 98% în tratarea infecțiilor cronice, în special cele cauzate de Escherichia coli.

În tratamentul oral se administrează de obicei câte o doză de 500 de mg de ciprofloxacina la fiecare 12 ore, iar în tratamentul intravenos se administrează 400 de mg la același interval. Tratamentul în formele acute poate dura între 14 și 28 de zile în funcție de gravitatea infecției, iar tratamentul formelor cronice durează cel puțin patru săptămâni.

Levofloxacina

Tavanic (Levofloxacină) este un antibiotic din clasa fluorochinolonelor, utilizat pentru tratamentul infecțiilor bacteriene.

Lavofloxacuba se asemănă din multe puncte de vedere cu ciprofloxacina însă are un spectru de acțiune mai larg, fiind eficientă împotriva mai multor bacterii, incluzând-le și pe cele rezistente la alte antibiotice.

Un studiu stiintific numit „Oral levofloxacin 500 mg once daily in the treatment of chronic bacterial prostatitis” efectuat pe 117 pacienți cu prostatită bacteriană cronică a arătat că levofloxacina a avut o rata de succes de 92% la sfârșitul tratamentului și o rată de eradicare a agenților patogeni de 83,7% la o lună și 91,2% la 6 luni după încheierea tratamentului.

Utilizată atât pentru infecții acute cât și cronice, levofloxacina este recomandată în general pacienților care nu răspund la alte tratamente. Se administrează în doze zilnice de 500 de miligrame, o dată pe zi, timp de patru săptămâni sau cât recomandă medicul.

4. Fosfomicina

Vorbim din nou de un antibiotic cu spectru larg și efect bactericid, care acționează într-un mod specific, prin inhibarea unei enzime implicate în prima fază a sintezei peretelui celular al bacteriilor. Este folosită în egală măsură în tratamentul formelor cronice și acute de prostatită bacteriană, mai ales când acestea sunt cauzate de bacterii rezistente la alte antibiotice.

Cel mai des se folosește însă în cazul prostatitelor cronice, existând și numeroase studii care îi atestă eficiența.

Spre exemplu, un studiu pe 44 de pacienți cu prostatită  bacteriană cronică generată de bacterii multidrog rezistente, ale cărui rezultate au fost publicate în Journal of Antimicrobial Chemotherapy, indică o rată de vindecare de 82% la finalul tratamentului și o rată de eradicare totală a bacteriilor de 73% la 6 luni după tratament.

De asemenea, alte studii relevă rezultate similare și în ceea ce privește tratamentul formelor acute.

Deseori fosfomicina este folosită în tratamente combinate, împreună cu alte antibiotice precum doxicilina sau fluorochinolonele, de obicei când alte forme de monoterapie nu au dat rezultatele dorite.

În infecțiile ușoare, tratamentul presupune administrarea unei doze de 3g de fosfomicină o dată la 48 de ore, iar în cazurile mai severe aceeași doză se administrează la interval de 24 de ore.

În ceea ce privește durata tratamentului, aceasta variază între 14 și 21 de zile pentru formele acute de prostatită bacteriană iar în formele cronice administrarea se face pentru cel puțin 28 de zile.

Tratamentul cu antibiotice este necesar doar în formele acute sau cronice de prostatită bacteriană, diagnosticate pe baza unor investigații specifice care stabilesc natura agentului patogen. Un astfel de tratament se administrează doar la recomandarea medicului iar antibioticele se pot procura din farmacie doar pe baza unei rețete cu semnătura și parafa acestuia.

Foarte importată pe parcursul terapiei cu antibiotice este respectarea dozelor prescrise de medic precum și a duratei tratamentului, chiar dacă după primele zile de administrare simptomele neplăcute se ameliorează sau chiar dispar. Aceasta nu înseamnă că a dispărut și cauza, fiind nevoie de o perioadă mai lungă pentru ca bacteriile să fie complet distruse, iar infecția să nu recidiveze.

În cazul apariției unor reacții adverse precum erupții cutanate, diaree, dureri abdominale, arsuri gastrice, amețeli sau dureri de cap persistente pacientul trebuie să se adreseze fără întârziere medicului pentru a ajusta dozele sau a schimba tratamentul.