Ce tratament putem urma dacă suferim de impotență

Impotența sau disfuncția erectilă constă într-o afecțiune a bărbaților, ce le creează probleme când vine vorba de obținerea și menținerea unor erecții suficient de puternice și de lungă durată pentru întreținerea relațiilor sexuale.

Atunci când acestea devin din ce în ce mai dese, pot crea foarte mult stres și sentimente de anxietate, în plus pot deveni o problemă destul de serioasă.

Cauzele principale ale impotenței


Există mai multe cauze ce pot duce la dezvoltarea disfuncțiilor erectile, acestea pot fi de la cele mai simple și ușor de tratat, până la cele mai grave.

Printre cele mai des întâlnite cauze ale apariției disfuncției erectile se numără: diabet, hipertensiune arterială, diferite boli (boli de inimă, boala Parkinson, scleroza multiplă etc), consumul excesiv de alcool și alte substanțe interzise sau dăunătoare organismului, obezitate și colesterol ridicat, diferite tulburări hormonale, urmarea unui tratament pentru bolile de prostată, și mulți alți  factori de acest fel.

Tratament disfuncție sexuală


Având în vedere că este o problemă din ce în ce mai întâlnită la bărbații de toate vârstele, specialiștii au dezvoltat o mulțime de tratamente în acest sens.

Unele dintre cele mai des abordate de către bărbați tratamente sunt următoarele:

1. Terapia cu testosteron

Este una dintre modalitățile cele mai renumite pentru tratarea disfuncțiilor erectile.

În mod obișnuit, terapia cu testosteron se face în următorul fel: se aplică un produs ce conține testosteron în partea superioară a corpului, în special în zona superioară a umerilor și a brațelor, dar și în zona axilelor.

Este o terapie benefică deoarece testosteronul este absorbit foarte repede de către organism, ajungând mai apoi în sânge și influențând în acest fel într-un mod pozitiv, capacitatea sexuală a bărbaților.

Substituție cu testosteron poate îmbunătăți funcția erectilă la bărbații cu impotență ușoară, dar nu moderată sau severă.(1)

2. Implant penian

Este o soluție la care se apelează de cele mai multe ori când nu mai este absolut nimic de făcut sau ai încercat deja toate variantele posibile.

Mai ales că, odată ce a fost făcut un implant penian, nu mai poți da înapoi. Un implant penian constă în implantarea unui anumit tip de proteză în penis, care ajută mai apoi la obținerea erecțiilor.

3. Inhibatori PDE5

Aceștia ajută la relaxarea vaselor de sânge din zona pelviană, lucru care îmbunătățește performanțele sexuale ale bărbaților.

În această categorie de medicamente intră și unele dintre cele mai cunoscute astfel de produse, precum: Viagra, Cialis și altele de acest fel.

Există însă și inhibatori PDE5 naturali, care sunt, de altfel, cei mai recomandați. Printre aceștia se regăsește și L-Arginina.

4. Remedii naturiste

De cele mai multe ori, remediile naturiste sunt mult mai eficiente decât cele farmaceutice, acest lucru datorându-se în primul rând numărului scăzut, uneori chiar inexistent de efecte secundare.

Astfel de remedii naturiste sunt: L-Arginina, Horny Goat Weed, Ginsengul etc. Dintre acestea trei, singura care nu se găsește în țara noastră este produsul Horny Goat Weed, fiind interzis.

L-Arginina și Ginsengul au dat însă dovadă de-a lungul timpului de super rezultate, și efecte secundare minime.

5. Pastile potență

Dacă le alegi așa cum trebuie, suplimentele pentru potență pot face adevărate minuni în ceea ce privește capacitățile sexuale. Două recomandări în acest sens, care s-au dovedit a fi foarte eficiente, sunt capsulele Rhino și Rhino Long.

Capsulele Rhino se iau cu câteva minute înainte de actul sexual, având un efect de moment. Iar Rhino Long se administrează zilnic, timp de 30 de zile sub formă de cură.

Ambele sunt la fel de eficiente, trebuie doar să alegi varianta potrivită pentru organismul tău. Produsele Rhino sunt avizate de Ministerul Sănătății și sunt 100% naturale.

6. Terapia cu unde de șoc

Aceasta poate reprezenta o variantă de tratare a disfuncțiilor erectile, indiferent de gravitatea acestora.

Undele de șoc ce acționează la nivelul țesutului, fac ca acesta să se vindece de unul singur.

7. Afrodisiace

Produsele afrodisiace sunt de o mulțime de feluri și într-o mulțime de forme. Acestea au foarte multe beneficii, stimulând libidoul foarte eficient.

Afrodisiacele se găsesc dun formă de alimente, uleiuri esențiale, parfumuri etc.

Alte schimbări care pot ajuta


De asemenea, dacă îți dorești cu adevărat să scapi o dată pentru totdeauna de aceste disfuncții erectile, poți opta și pentru alte tipuri de schimbări în viața ta, nu neapărat pentru medicamente. Iată ce îți recomandăm:

  • Dieta mediteraneană. Această dietă constă într-o alimentație bazată pe legume, zarzavaturi, fructe proaspete sau uscate, foarte mult pește, ulei de măsline și vin în cantități moderate. Dieta este caracteristică zonei mediteraneene, de unde îi vine și denumirea, este o dieta foarte sănătoasă și calitativă.
  • Exerciții fizice. Un stil de viață din care sportul nu lipsește are niște avantaje uriașe asupra întregii funcționarea corpului. Aceste avantaje sunt vizibile și în ceea ce privește viața sexuală, care este considerabil îmbunătățită atunci când faci sport.
  • Terapie sexuală. De foarte multe ori, problemele legate de impotență pot veni din psihic. Poți suferi de afecțiuni precum depresia, diverse forme ale anxietății, iar aceste lucruri te pot face să ai un randament mult mai scăzut în ceea ce privește viața sexuală.
  • Reducerea stresului. Dacă ești o persoană foarte stresată, trebuie să știi că stresul se poate răsfrânge și în ceea ce privește randamentul sexual. Dacă îți dorești să ai din nou o viață sexuală împlinită, alege să folosești diverse tehnici de relaxare, care să te scape de stres.

Concluzie


Indiferent că vorbim despre impotență sau despre disfuncție sexuală, există întotdeauna un tratament.

Pentru a rezolva problema de care suferi tu, trebuie doar să-l găsești pe cel potrivit pentru tine, care să se muleze perfect pe nevoile și cerințele organismului tău.

Folosind un tratament potrivit, de preferat unul naturist, dar și schimbându-ți stilul de viață într-unul sănătos, vei ajunge cu siguranță să dai randamentul sexual pe care ți-l dorești.

Leave a Comment