10 timp de citire
7 Tratamente Naturiste pentru Eliminarea Pietrelor la Rinichi

Revizuit de Catalin Tantareanu
Expert în redactarea articolelor medicale, cu peste 20 de ani de experiență.

În termeni medicali, pietrele le rinichi se numesc calculi renali iar afecțiunea specifică poartă denumirea de litiază renală. Aceasta constă în apariția unor formațiuni solide în interiorul rinichilor în urma acumulării și cristalizării unor substanțe pe care organismul le elimină prin urină.
Calciul, oxalatul, acidul uric și cistina sunt principalele substanțe care duc la formarea de calculi renali, alcătuiți din săruri și minerale care se cristalizează pentru ca apoi cristalele să se atașeze unele de altele.
Pietrele la rinichi de mici dimensiuni pot fi eliminate prin urină însă cele mai mari obturează căile urinare cauzând durere în timpul micțiunii și favorizând apariția unor infecții și a altor complicații.
Scopul tratamentului în litiaza renală este eliminarea pietrelor la rinichi iar pentru aceasta se pot folosi diferite metode terapeutice.
Printre acestea se numără și tratamentul naturist, care presupune folosirea unor remedii naturale pentru a sprijini organismul să elimine pietrele la rinichi fără a fi nevoie de medicamente sau diferite proceduri medicale. În același timp, tratamentul naturist poate avea și scopul de a preveni formarea de noi pietre la rinichi, implicit apariția complicațiilor asociate.
În cele ce urmează vom prezenta pe larg cele mai eficiente metode de tratament naturist pentru pietre la rinichi, cu mențiunea că acestea nu exclud necesitatea unei vizite la medic pentru stabilirea unui diagnostic și nici nu pot înlocui tratamentul medicamentos sau intervențional, dacă acesta este recomandat de medic.
1. Consumă suficiente de lichide
Un aport insuficient de lichide favorizează formarea de pietre la rinichi, în timp ce hidratarea ajută la eliminarea acestora prin dizolvarea unor săruri și creșterea cantității de urină prin intermediul cărei pietrele sunt evacuate din organism.
Acest lucru este confirmat și de un studiu științific numit „Siguranța consumului ridicat de lichide pentru prevenirea pietrelor la rinichi incidente și recurente” publicat in anul 2016 unde studiile controlat randomizate arată că aportul crescut de lichide poate reduce riscul de pietre la rinichi cu 51-60% și poate prelungi timpul până la reapariție, cu efecte adverse minime raportate.
În mod normal o persoană trebuie să consume zilnic între 2,5-3 litri de apă sau alte lichide, iar cantitatea poate crește în perioadele caniculare sau în condiții de efort intens, când organismul pierde mai multă apă prin transpirație. Astfel, calculii renali se fragmentează, devin mai mici și pot fi eliminați mai ușor, fără durere.
Atenție însă, că nu toate lichidele hidratează, iar unele pot avea chiar efect contrar! Ne referim în primul rând la bere și alte buturi care conțin alcool, cafea, ceai negru energizante și tot ce mai conține cofeină, băuturile acidulate și sucurile cu mult zahăr adăugat.
2. Sucul de lămâie cu apă
Sucul de lămâie cu apă este o bună alegere pentru hidratare, atât datorită aportului de lichid cât și efectului benefic pe care citratul din zeama de lămâie îl are asupra pietrelor la rinichi.
Acest efect a fost confirmat în urma unui studiu clinic efectuat de specialiștii secției de nefrologie a unui spital din Berrgamo, Italia, la care au participat 203 pacienți cu litiază renală în formă recurentă.
Subiecții au primit zilnic, de două ori pe zi, cate 60 de ml de suc de lămâie cu apă în completarea dietei obișnuite recomandate pentru litiaza renală. Pacienții au fost monitorizați timp de doi ani pentru evaluarea recurenței pietrelor la rinichi, stabilind-se că aceasta a scăzut considerabil în primul iar pentru ca trendul descendent să înceapă să crească ușor în anul următor.
Concluzia a fost că suplimentarea dietei standard cu suc proaspăt de lămâie ar putea preveni în primul an recurența calculilor la pacienții cu litiază renală cu oxalat de calciu – substanța responsabilă pentru formarea a 80% din pietrele la rinichi. Explicația ar fi că citratul din sucul de lămâie împiedică reacțiile care duc la formarea pietrelor la rinichi din oxalat de calciu.
3. Ceaiul de păpădie
Păpădia este cunoscută ca unul dintre plantele cu efect diuretic pronunțat, ceea ce înseamnă că stimulează producția de urină, iar prin aceasta ajută la „spălarea rinichilor” și eliminarea calculilor renali.
Preparat din rădăcini, frunze sau flori, ceaiul de păpădie pune cel mai bine în valoare efectul diuretic al plantei, fiind recomandat să se administreze încă de la apariția primelor simptome specifice litiazei renale. În acest mod, pietrele mici abia formate sunt eliminate ușor și se evită riscul ca acestea să crească în dimensiuni și să obtureze căile de evacuare a urinei, cauzând complicații.
Un studiu de laborator a relevat faptul că remediile naturiste pe bază de păpădie ajută și la prevenirea formării de pietre la rinichi datorită unor substanțe specifice care interacționează cu oxalatul de calciu, împiedicând cristalizarea acestuia. Așadar, ceaiul de păpădie poate fi consumat atât în scop curativ, pentru eliminarea pietrelor la rinichi, cât și preventiv pentru a împiedica formarea acestora.
4. Sucul de Țelina
Țelina este un alt remediu naturist cu numeroase beneficii în tratarea a diferite boli datorită numeroșilor compuși bioactivi pe care îi conține.
Unul dintre aceștia este și apigenina, ale cărei calități au fost cercetate și confirmate de diverse studii. În urmă cu câțiva ani, un grup de cercetători a avut inițiativa de a testa efectele acestui compus natural și asupra pietrelor la rinichi, iar în acest scop au folosit șoareci de laborator.
Cercetările au demonstrat faptul că apigenina extrasă din țelină are capacitatea de a reduce nivelul de calciu din rinichi și de a descompune calculii renali de oxalat de calciu, care devin astfel mai ușor de eliminat.
Pentru a profita la maxim de beneficiile sale, țelina trebuie consumată proaspătă, ca ingredient în salate, sub formă de suc sau smoothie, în combinație cu alte fructe sau legume.
5. Sucul de iarbă de grâu
Iarba de grâu este denumirea unui alt remediu natural constând în firele proaspete de iarbă răsărite din boabele de grâu.
Îi sunt atribuite o serie de beneficii datorită conținutului ridicat de clorofilă care are proprietăți antioxidante și detoxifiante, precum și numeroaselor vitamine și minerale, alături de aminoacizi esențiali. Se consumă preponderent sub formă de suc obținut simplu prin folosirea unui storcător din care se extrage seva din iarba de grâu.
Despre acest suc, un studiu publicat în 2017 în The European Journal of Pharmaceutical and Medical Research arată că are capacitatea de a preveni cristalizarea substanțelor din care se formează pietrele la rinichi, însă specialiștii în domeniul medical spun că încă nu există suficiente dovezi științifice care să ateste eficiență sucului de iarbă de grâu în tratarea și prevenirea litiazei renale.
6. Dieta cu conținut redus de oxalat
Oxalatul este un compus organic care se găsește în cantități variabile în multe alimente de origine vegetală și totodată poate fi produs în organism ca urmare a proceselor metabolice normale. Așadar, prezența sa în organism este normală însă trebuie menținut la un nivel de siguranță.
Dacă depășește acest nivel, oxalatul care ajunge in urină se combină cu calciul, rezultând astfel o substanță solidă și insolubilă numită oxalat de calciu. Inițial, cristalele de oxalat de calciu sunt minuscule, însă acestea se unesc și formează astfel pietre la rinichi.
Prin urmare, se impune consumul moderat de alimente care conțin oxalat, aceasta însemnând un aport de cel mult 10 mg din acest compus la o porție.
Alimentele cele mai bogate in oxalat care ar trebuie consumate în cantități rezonabile și nu în mod constant sunt:
- Spanacul
- Sfecla roșie
- Nucile
- Migdalele
- Ciocolata neagră și alte alimente cu un conținut crescut de cacao
- Ceaiul negru
- Cartofii dulci
- Tărâțele de grâu.
Dacă incluzi astfel de alimente în meniu este recomandat să consumi și multe lichide pentru a elimina mai rapid oxalatul prin urină.
7. Suplimente alimentare pe baza de plante pentru pietre la rinichi
Suplimentele alimentare sunt produse farmaceutice concentrate care conțin vitamine, minerale și alte substanțe necesare organismului, de obicei în cantități mai mari decât alimentele care le conțin în mod natural. Sunt destinate completării dietei cu un plus de elemente nutritive când acestea nu pot fi obținute în totalitate din alimentație, sau pentru remedierea unor carențe nutriționale.
În cazul de față, suplimentele alimentare pentru pietre la rinichi vin cu o cantitate suplimentară de compuși naturali pentru prevenirea formăriii de calculi renali și facilitarea eliminării acestora. Principalii compuși dintr-un supliment alimentar din această categorie sunt:
- Oxid de magneziu – administrat în doza recomandată de 400 de mg pe zi, inhibă formarea cristalelor de oxalat de calciu, implicit a pietrelor la rinichi. Unele surse alimente care conțin în mod natural magneziu sunt și surse de oxalat, astfel că administrarea unui astfel de supliment este o opțiune mai sigură;
- Chanca Piedra – este o plantă originară din Peru care la noi poartă denumirea de „Ochii șoricelului” și despre care se spune că are capacitatea de a descompune pietrele la rinichi. Se consumă sub formă de ceai, iar efectele sale au fost confirmate de un studiu pe 56 de pacienți cu pietre la rinichi care au primit de două ori pe zi o infuzie cu 4,5 grame de Chanca Piedra. Ulterior s-constatat că în cazul a două treimi din subiecți pietrele la rinichi scăzuseră în dimensiuni și erau eliminate cu ușurință.
- Coada calului – este un puternic diuretic natural, cu efecte antiinflamatoare și antioxidante. În același timp, conține substanțe care împiedică formarea cristalelor de oxalat de calciu.
Urostone
Dacă ești în căutarea unui supliment care să înglobeze calitățile substanțelor enumerate mai sus, îți recomandăm Urostone, creat special pentru eliminarea disconfortului generat de pietrele la rinichi.
Este un produs 100% natural, care conține următoarele substanțe active:
- Chanca Piedra – descompune calculii renali
- Citrat de potasiu și acid citric – alcalinizează urina
- Echinacea – susține imunitatea
- Coada-calului și păpădie – efecte diuretice
- Magneziu– inhibă cristalizarea oxalatului
- Mărar sălbatic – relaxează musculatura ureterală
- Vitamina B6 – reduce excreția de oxalat.
În concluzie, metodele naturiste pentru prevenirea și tratarea pietrelor la rinichi includ o hidratare corespunzătoare, o alimentație echilibrată, sucuri din plante cu efecte diuretice și antiinflamatoare, dar și suplimente alimentare pe bază de magneziu, plante medicinale sau combinații complexe precum Urostone.
Consultarea cu un medic rămâne esențială, mai ales în cazul pietrelor mari sau recurente, care pot necesita un tratament medicamentos sau diferite proceduri pentru a fi eliminate.